Ionutz21 - creaţii proprii

E-aproape noapte și-mi aștept iubitul
Și caut să mă apăr de păcat,
Copilul meu departe a plecat...
- Căsuța mea, tu oare-ți știi sfârșitul?

Ți-am pus în palmă perlele celeste
Ascunse-n ochii celor ce-o să plângă
Și le-ai lăsat în suflet să se strângă,
Să-ți construiești o ultimă poveste.

Azi plâng zambilele-n grădină
Și caut leac să le împac,
De-o fi cumva să mă dezbrac,
Se face-n ochii lor lumină?

Ți-aș mai fi scris vreo câteva secunde
Dar ce folos, când ți-ai găsit alesul,
În ochii tăi se naște interesul,
În mine numai dorul se ascunde.

În suflet nu-mi găsesc iertarea
Oricât aș vrea să mă căiesc,
Dar anii trec și-mbătrânesc
Privind ce neagră e schimbarea.

Pământ străfulgerat de-a vremii fire
Azi sapă-n tine cei răpuși de sete,
Oceanul tău pe cine să îmbete
Când tu defapt ești doar o amintire!

Și te-aș musca de buze, dar te doare
Eu în iubire sunt un derbedeu
Că m-am certat mereu cu Dumnezeu,
În fața ta când sunt, să-mi dea o floare.

Nopți furate de vise dezlipite de pleoape
Ochii tind să adape lacrimi fără sfârșit,
Lângă-o poartă-nvechită înecată de ape
E o cruce flămândă și un dor nerostit.

A nins pe ochii celui întristat
Și încă ninge de o vreme-ncoace
Iubirea de părinte nu se-ntoarce,
Că a plecat în ceruri, a plecat.

E ziua ta și totuși nu îți pasă
Și nu-ndrăznesti să ceri măcar o floare...
Atâta timp cât inima te doare,
Că sufletul l-ai pus în loc de casă.