Ionutz21 - creaţii proprii

La fereastră e o umbră care-mi judecă tăcerea
Împietrit duhovnicește sub armura mea de zeu
Brațul este iataganul cu care-mi măsor puterea,
Când în noapte devin prada celui plâns de Dumnezeu.

Se-aprinde-n cer o stea cum alta nu e
Și plâng nemuritorii de povață
Pământului i s-a făcut statuie
La câți poeți au încetat din viață

Visuri rupte pe jumate dau renașterii tăcerea
Și pe suflet au ca motto: Omul nu-i precum e mierea!
Paraziții-acestor vremuri ne ciupesc ușor de coate,
Paragraf de-nțelepciune deghizati când vântul bate.

E prea târzie ora pentru noi
Mă dor cumplit aceste brațe stoarse
În lipsa ta e-o altă zi de joi
Iar buzele-mi sunt pe jumate arse

Bate-alene un vânt pe luncă
Și abia mă mișc țop-țop
Țin o floare-n mâna stângă
Și o sticlă fără dop

Tăcută-i ora zorilor și se aprind luminile în cer
Simt iar parfumul florilor scăldate-n apa ochilor de fier
Rănindu-mi iarăși tâmplele, pictate de al cerului cojoc,
Trăiesc o clipă tulbure și am în mine-o inimă de foc.

Ne-am scuturat de praful ce s-a lipit de piele
Sub ochii triști ai lunii când scormoneam în rouă
Și căutam diamante prin lacrimile grele,
Deși în jurul nostru simțeam cum iarăși plouă.

De-atâta răutate ce-n jurul meu se strânge
Prin oglindirea mării privesc cerul cum plânge

************************************************