Ionutz21 - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Amintiri și timpuri bune

    La fereastră e o umbră care-mi judecă tăcerea
    Împietrit duhovnicește sub armura mea de zeu
    Brațul este iataganul cu care-mi măsor puterea,
    Când în noapte devin prada celui plâns de Dumnezeu.

  • O altă stea

    Se-aprinde-n cer o stea cum alta nu e
    Și plâng nemuritorii de povață
    Pământului i s-a făcut statuie
    La câți poeți au încetat din viață

  • Visuri rupte

    Visuri rupte pe jumate dau renașterii tăcerea
    Și pe suflet au ca motto: Omul nu-i precum e mierea!
    Paraziții-acestor vremuri ne ciupesc ușor de coate,
    Paragraf de-nțelepciune deghizati când vântul bate.

  • Târzie oră

    E prea târzie ora pentru noi
    Mă dor cumplit aceste brațe stoarse
    În lipsa ta e-o altă zi de joi
    Iar buzele-mi sunt pe jumate arse

  • Bate-alene un vânt pe luncă

    Bate-alene un vânt pe luncă
    Și abia mă mișc țop-țop
    Țin o floare-n mâna stângă
    Și o sticlă fără dop

  • Trecută-i ora zorilor

    Tăcută-i ora zorilor și se aprind luminile în cer
    Simt iar parfumul florilor scăldate-n apa ochilor de fier
    Rănindu-mi iarăși tâmplele, pictate de al cerului cojoc,
    Trăiesc o clipă tulbure și am în mine-o inimă de foc.

  • Vremi multicolore

    Ne-am scuturat de praful ce s-a lipit de piele
    Sub ochii triști ai lunii când scormoneam în rouă
    Și căutam diamante prin lacrimile grele,
    Deși în jurul nostru simțeam cum iarăși plouă.

  • Ne vindem existența

    De-atâta răutate ce-n jurul meu se strânge
    Prin oglindirea mării privesc cerul cum plânge

    ************************************************