Ionutz21 - creaţii proprii

Eu n-am să-mi las iubirea de țară și de glie
Uitată pe-o colină, departe de ai mei
Căci sufletul din mine rămâne pe vecie,
A Daciei sămânță drept hrană pentru zei.

Către cer 'mi-ndrept privirea și durerea cea mai mare
Obosit de-atâtea gânduri c-am plecat peste hotare
Și-am lăsat în urmă glia care m-a hrănit o viață,
Doi copii și o nevastă doar cu lacrima pe față.

Azi sunt băiatul care a oferit de milă
Tricoul și pantofii și ultima pastilă
Franzela prețioasă și tot ce-nseamnă hrană
Am dat-o la sărmani, să le închid o rană

Deasupra lumii zace luna
Deasupra lumii sunt și eu,
Și-mbătrânesc cu lacrima pe față...
În jurul meu totu-i pustiu

La pieptul tău cel plin de-nțelepciune
M-ai legănat, tu stea nemuritoare
Și m-ai ferit de relele din lume,
Să merg pe-un drum curat și plin de soare.

Te voi purta pe suflet ca gând născut din ceară
Și din iubirea-ți pură mă voi hrăni mereu.
Cu palma-ti șterg obrazul ce focul ți-l doboară,
Lasând să se topească de-acum pe trupul meu.

Ieri când a murit bunica, am crezut că și-a urmat stăpânii,
Pomii-și dezveleau tulpina, ploaia aproba sfârșitul lumii...
Florile pe câmpul singuratic se-aplecau de-atâta plictiseală,
Nu tu om cu inimă de aur, nu tu viață dulce, doar amară.

Mi-e haina găurită de-atâtea zvonuri goale
Și urletul din suflet îl simt ca un ecou
În treacat două gâze ciocnesc două pahare
Și cântă-n prag de seară pe-același bibelou.

Trecută-i libertatea iar noi trăim cu teamă
Și ochii-s două umbre ce se revăd în zbor.
În sufletu-mi fierbinte port lacrima de mamă,
Iar noaptea-mi e ulciorul cu care sting un dor.

Capătul luminii

Capătul luminii e la drum de țară,
Arde-n mine focul că mi-e dor de vară.