Ionutz21 - creaţii proprii

Vom fi doi aroganți care-și cer dreptul
În țara lor în care tot se vinde
Nu-i voi lăsa să îmi străpungă pieptul
Nu-i voi privi când brațul mi-l întinde

Se scurg pe suflet două lacrimi înconjurate de căldură
Și de iubirea părintească formată din dureri și ură
Însă oricât de mult ar cere un trup flămând lăsat să moară
Nu va obține mângâierea cat timp durerea o să doară

Trezit de sunetul mieros al unui tren ce s-a întors acasă
Suspin puțin și lăcrimez că singur stau acuma iar la masă
Iar tu măicuță știu că azi te rogi să-mi fie-n viață 'ntotdeauna bine
Să mă întorc din drumul meu cândva, acasă, că ți-e tare dor de mine

De-o vreme alergăm printre stafii
Și nu ne temem de singurătate
Uităm de vremea când eram copii
Și de părinții -abandonați în noapte.

Răpus de trecut cu rana la tâmplă
Las bocetul meu la capăt de drum
Mi-e trupul flămând cu tot ce se-ntâmplă,
Iar inima-n mine e goală și-acum.

Mi-apari mereu în visul meu amar
Și-mi ștergi obrazu-n fiecare noapte
Dar lasă-mă să beau înc-un pahar,
Cu lacrimile tale colorate.

Borfaș cuprins de teama bătăilor din stradă
După o lungă vreme când totul era scrum
S-a apucat de muncă la unu în livadă,
Deși dormea sărmanul la margine de drum.

E-o noapte tristă între noi
Nu știu dacă îți pasă
Dar port cu mine un război
Și-aș vrea să fug de-acasă.

Tăcerea-i ca o umbră fără soartă
O simți în piept și totuși o păstrezi
Adeseori intrând pe-aceeași poartă,
Ai vrea de tine să te-ndepărtezi.

Eram doar eu cu mama, pe-un drum bătut de ploi
În bezna deznădejdii fugeau de noi strigoii
C-aveam în suflet "harul", de-a trece prin noroi
Să-nvingem orice frică, să ne urmăm eroii