Ionutz21 - creaţii proprii

Capătul luminii

Capătul luminii e la drum de țară,
Arde-n mine focul că mi-e dor de vară.

Sub bolta ce mă strigă adeseori pe nume,
Rămân aceeași umbră pe-al timpului cavou.
Un trup născut din lutul cu care-o noua lume
Și-a transformat oglinda în propriul indigou.

Era pe stradă doar un cerșetor
Și-avea în ochi speranță și tăcere
Iubiseră-n trecut cu foc și dor,
Încât înnebunise de durere.

Când îți ascult cuvântul și glasul tremurând
Mă pierd în neputința durerilor de mâine
Că am plecat de-acasă să mă întorc curând
Dar anii trec în fugă în goana după pâine

Mi-a rămas ascunsă-n palmă, rana sfântă și curată
Gliei îi eram părinte, mintea îmi era bogată...
Ochii plini de doruri multe ce-au pozat ades' cu norul,
Astăzi caută o punte spre a-și mângâia poporul.

Era prea cald între noi, nu respiram lângă tine
Eu mă loveam de noroi, tu doar de zile senine...
Eu mă zbăteam să câștig o zi din viața ta bună,
Însă mereu mă loveam de norii triști din furtună.

În ochii sfinți ai mamei se lasă înserarea
Și-apar resentimente și gânduri care dor
Privește către ceruri spre a-și cerși iertarea,
Căci dincolo de zare avea un viitor.

S-a rupt iubito floarea de cais
În noaptea când în cer plângeau și zeii
Că ochii tăi ce nu demult s-au stins
Au lăcrimat de-au inundat evreii

Călăuzită de fereastra ce uneori prin vis i-apare
Și îi redă în ochi lumina pierdută ieri acolo-n zare
O biată mamă se căiește că a rămas pustie-n casă,
Purtând în suflet amintirea cu cinci copii flămânzi la masă.

Îmbătrânesc și știu că o să doară
Acest moment în care stau și scriu
Cândva voi fi pe-o coardă de vioară,
Un glas rănit de timpul ăst' pustiu.