Ioana D - poeziile altor autori

Nu-ți sunt cunoscuți mulți oameni vii?
Piciorul tău nu calcă pe adevăr, ca pe covoare?
Deci, geniul meu! Pășește cu piciorul
Gol în viață, nu-ți faceți griji!

O, speranță! Grațioasă! Bună, aferată!
Tu, care nu disprețuiești casa celor îndurerați,
Și slujirea fericită, nobilă! Printre
Muritori cârmuiești puterile celeste,

Nord-Estu-mi suflă-n piept
Cel mai iubit dintre vânturi
Căci, spiritu-i de foc
Promite drum bun corăbierilor.

În fața colibei sale stă liniștit la umbră
Plugarul; frugal îi fumegă vatra.
Ospitalier îi sună călătorului
Al serii clopotului din sat.

Ființă sfântă! Deseori ți-am deranjat
Auria-ți liniște, și cea secretă,
Profundă durere a vieții, din care
Ai învățat și tu ceva și de la mine.

Zilele-s deschise, luminate de oameni, de imagini,
Când verdele din depărtări se-arată
Chiar înainte, când lumina serii spre amurg se-ntinde,
Și strălucirea sunetul zilei o înmoaie.

Când oamenii sunt fericiți, e datul firii,
Iar cele bune, vin de pe câmpie,
Spre a vedea cum pomii cresc, cum înfloririi
Fructele-i rodesc și crește-a omenirii omenie.

Cum va privi a Cerului Părinte
Cu bucurii copilul care crește,
Mergând pe pajiști, un vlăstar cuminte,
Cu alții împreună, hoinărește.

Frumosul e-al copiilor în veci,
Poate că sunt a Domnului înfățișare, -
Tăcerea e a lor și liniștitele reci
Când îngerii încep a lor cântare.

Natura strălucește-n înălțime
Unde sfârșește ziua-n bucurie,
E anul ce cu poame se aține
Și fructele în aur reînvie.