Ioana D - poeziile altor autori

Când oamenii-și cunosc valoarea,
Se pot numi prieteni cu onoarea
Vieții atât de cunoscute ce nu minte
Ei o descoperă interesantă-n minte.

Dacă voi vă uitați prietenii, pe toți,
O, voi cei mulțumiți, jigniți poeții,
Dumnezeu vă ierte, dar onorați
Doar sufletele celor îndrăgostiți.

Fii ai muntelui, din grădini eu vin spre voi!
Din grădini, unde natura cu răbdări casnice trăiesc,
Îngrijite și și reîngrijite cu oamenii-mpreună.
Dar voi, voi măreți! Stați ca a Titanilor popor

Când în depărtare a omului viață reînvie,
Unde în depărtare strălucește-a viței vie
Acolo sunt, și-a verii câmpuri goale,
Pădurea-ntunecată răsare-n zări domoale.

De rouă strălucește iarba; mai repede
Izvorul treaz grăbește; mesteacănul se-nclină
Capul lui se leagănă în frunzele
Care foșnesc sclipind; dar înspre cenușiu

De Dumnezeu se leagă, cel ce călăuzește
O falnică ureche, pentru că minunată
E faimoasa viață și clară, nepătată
Că omul merge singur chiar de călărește.

Nu-i ascunsă omenirii spiritul în devenire,
Și cum viața însăși, de oameni e găsită,
E ziua vieții și-a zorilor venire
Și bogății imense e-a spiritului ursită.

Stăteam în iedera întunecată de la porțile
Pădurii, în amiaza aurită,
Trecând pe la izvor ce cobora
Pe scările munților alpini,

Oamenii se regăsesc în lume spre a trăi,
Cu anii care sunt, ca vremurile se străduiesc spre sus,
Așa cum e schimbarea, mult din adevăr rămas-a,
Statornicia vine-n diferiții ani;

Când pe câmpii noua încântare germinează
Iar priveliștea din nou se-nfrumusețează, și
Pe munți, unde copacii înverzesc,
Cu luminoase vânturi, norii se arată,