Ioana D - poeziile altor autori

Cum ziua-ncununează a oamenilor vieți
Plină de lumina ce din înălțimi izvorăște,
Și unește ivirea zorilor celeste,
Este cunoașterea profundelor spiritualități.

1
Încă o fericire trăită. Seceta bolnavă, însănătoșită,
Și ascuțișul luminii nu mai arde floarea.
Sala este din nou deschisă și sănătoasă i-e grădina,

Unde ești? Beat sufletu-mi răsare
Din toată fericirea ta; pentru că sunt
Cum am ascultat, tonurile pline
Aurii, ale tânărului soare încântător,

Aproape e
Și Dumnezeu e greu de prins.
Dar acolo unde e pericol, crește
Și salvarea.

Nu fiecare zi se numește frumoasă, cel
Care tânjește să se-ntoarcă la bucurii, unde
Prietenii-l iubesc, și unde oamenii
Se-ndreaptă spre a tinereților favoare.

Inima nu îmi e sacră, plină-i de mândră viață
De când iubesc? De ce mă respecți mai mult decât
Când mai mândru, mai sălbatic
Fusei, mai plin de cuvinte și mai gol?

Îngerilor bucuriile, mergem pe a Domnului cale
Unde în naturii templu veseliile răsună.
Ochii tulburi să nu ne fie, și nici grijile nu fie,
Orice ființă să se bucure de dragoste la fel ca noi.

Ai vrut să fi mai mare, dar dragostea ne-mpinge
În jos pe toți, suferința se înclină mai puternică,
Dar nu se întoarce în zadar
Al nostru arc, acolo de unde vine,

Prietena ta, natura! Suferă și tu dormi,
Plin de viață, eșuezi? Oh! Și n-o vindecați,
Puteri cerești ale întregului eter,
Nici voi izvoare ale solarelor surse?

Eu cutreier a luminii înălțime
Pe afânat pământ, blagoslovite Genii!
Strălucitoare aere divine
V-ating ușor