Ioana D - poeziile altor autori

Cât te iubesc, numai eu știu
Și Dumnezeu poate mai știe;
Tu ești întreaga avuție
Ce înflorește-ntr-un pustiu.

Prin retina cristalina
ma ajunge o lumina
dintr-un fulger, dintr-un nor
si ma-ndeamna ca sa zbor

Atât de mic e ţărmul meu de mare
încât nisipul pare o clepsidră
iar valurile scurg acea chemare
spre ultima necunoscută hidră

“Motto hibernal”

Iarna vine peste prund
Lăsând păsări ce-n catrene

Un cal ce zburdă-n nostalgie
fără căpăstru, fără hamuri
Zburând c-o-ntreagă herghelie
Lasă în urmă stropi de lauri

Cine mai poate aştepta
renaşterea ruinelor uitate
de tine şi de mine şi de toţi?

Voi m-aţi uitat prieteni, dar vă iert,
Vă iert că n-aţi ştiut cum vă voi plânge
Când orice gând spre voi mi-a fost deşert,
Când orice gând sta aripile a-şi frânge.

Mâinile sunt catedrale,
degetele ture-nalte
unde clopote se-nclină
sufletului obosit.

Cu paginile larg deschise
Stă cartea-mi risipită undeva;
Frumoase-s cărțile nescrise,
Căci le va scrie cineva...

Un vers s-a înălțat spre cer
Căzând pe pomi ca un mister
Prin degetele unui zeu
Sclipind pe cer un curcubeu.