Ioana D - poeziile altor autori

Ce linişte pe negrul vieţii cade,
Ce pace se aşterne-n mintea mea!

Cu mine sunt de-un timp

Cerul îşi deschide poarta flăcărilor furiei
Noaptea toarnă peste ploaie
Stropi de fulgi – mătase grea.
Cine vrea

Timpul oprit ondulează prezentul
În care mă-mpiedic
În care mă-nec
Şi pauza secundelor

Cum bob…

Cum bob de lacrimi se aprind
Sub seceta picată-n frunte

Vă las această umbră de mucegai şi picuri
De ceară scursă dintre doi ochi de avatar;
Vă las o frunte-n umbre preaplină de nimicuri
Ş-un gând sa vă petreacă în zile de amar.

Mi-ai arătat azi noapte din nou întreg abisul
neîmplinirii mele din lada ta de zestre
fugind nevinovată iarăși pe la ferestre,
umplând lumea întreagă cu zvonuri și cu visul

Prietenii sunt poame rare,
nu cresc în pomi,
nici în livadă
și când sunt copți nu stau să cadă

Starea asta mă dezbină;
Îmi umblă Medeea prin cenușa
Viitoare-i urne!

În tragica oră a neputinței
Rândurilor ce năvălesc peste mine,
Cuvintele nu mai au coloana vertebrală,
Frazele nu mai sunt cucernice liane,

Te rog să nu mă mai iubești când plouă,
Când vâlvătaia amurgului se-nclină
Spre toamnă!