Un instrument
va rămâne întreaga lui viață...
un instrument.
Busola nu este croazieră
nici naufragiu.
Harta nu-i o mărturie a călătoriei.
Binoclul
nu vede mai departe de
neîncăpătorul necunoscut.
Ceasul bate ora exactă
dar nu știe ce înseamnă devreme,
nu știe ce înseamnă târziu.
Pixul scrie,
dar n-a simțit vreodată
cum tremură un cuvânt
sub lentoarea pasului scrierii.
Oglinda reflectă fidel
dar n-a înțeles niciodată
ce e lacrima
ce e zâmbetul.
Toate sunt captive
în propria lor încăpere,
vise de plastic cu instrucțiuni clare:
"A se folosi fără promisiunea vieții".
Instrumentul e onest.
Nu cere sens,
nu greșește direcția
pentru că nu merge nicăieri.
Ne uităm la el,
așteptând revelația,
dar el doar execută ceva
mecanic și modest.
Amin.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: