Ina M. - creaţii proprii

Ah, m-a înțepat ideea
De-a cunoaște epopeea
Luptelor cu munții albi...
Vai de mușchii mei cei slabi!

Alb e darul iernii coapte,
Mă întind pe el, pe spate
Și e alb ceru' înrămat
De oraș, cătun ori sat.

Stoluri de păsări însângerate
Trec peste dealuri pietrificate.
Apune soarele peste copaci
Și vântul blând îți spune să taci.

Doamne, ce e omu'-în viață?
La- început pe a lui față
E lumină, bucurie...
La final durerea vie!

Amar e gustul dimineții
Când de departe, tinereții
I- ai zis "Adio!" și- ai plecat
Pe drum cătând un dumicat.

Pe o frunză veștejită
O furnică stă, ezită
Să continue să ducă
Coaja spartă de la nucă.

Ce frumoasă este mama
Peste trecerea de vreme,
Doar acum îmi pot da seama
Care- i rostul ei în lume!

Ne mor părinții și le plângem soarta
Căci viața iute își învârte roata...
S-a rupt din suflet sufletul de tată
Și rana ce-a rămas e-nsângerată.

Vai ce m- a mai nins aseară
Cu cântece de chitară
Și mi- a înghețat frustrarea
Asmuțindu- mi încântarea!

Dantela valului îmbracă
Nisipul fin ca altădată,
Se naște soarele din mare
Să-și caute pe val cărare.