Ina M. - creaţii proprii

Steaua pașilor pierduți
Luminează revelații,
Anii tălpilor, temuți,
Lasa- n urmă constelații.

Și s- a mai dus o vară
Și s- a mai dus un an...
Începe să ne doară
Privirile în van.

Pe frunze de tei se scurg lacrimi reci
Și nori plumburii în gânduri întreci,
Tristețea scâncește în cerul smerit...
E vreme de ploaie și chiar de iubit!

Un drum șerpuiește spre vise- nstelate,
Pornește, rulează și duce departe
Un zâmbet de val urcat peste valuri
De gânduri ce luptă cu negri balauri.

Voal străveziu pe plaja nisipului fierbinte
Se- întinde și se strânge- n tăcutele cuvinte,
Doar valul se ridică pe val crescut din spume
Și are drept de- a spune că nu va lăsa urme.

Nu poți descrie- n câteva cuvinte
Mirosul teilor? Adu- ți aminte
De Eminescu și de mânăstirea
Cu bolta aurită...Învierea

Lan de grâu în asfințit...
Vântul, valul unduit
Peste spicele flămânde
De raze de soare blânde,

Nu știu cum ajunge un gând să jubjuge
Minutul din ora ce veșnic îmi fuge
Din zilele moarte în nopți liniștite...
Doar vinul mai știe...Aud iar copite

Așteptăm să plouă de prea multă vreme...
Ar trebui să plecăm...pe cealaltă lume!
Seceta prelungită ne- a ars din grâne
Și vântul nu- încetează să ne îngâne.

Ce vrei să știi, ploaie de gânduri?
Pe frunte rânduri după rânduri
Mi- ai unduit din semeție
Crezând că vei topi mândrie...