Ina M. - creaţii proprii

Nu mai respir de mult și crezi că am murit,
Nu pot să fiu nici azi așa cum ți- ai dorit,
Astfel tu înțelegi ce voal de gândiri ude
Îmi las la infinit ca mintea să- mi inunde.

Copiii gândurilor mari
Deschid urechi și ochii mari
Țintesc spre cerul gurii lumii
Când sugi din sânul stors al mumii.

Într- o vază mică, mică,
Lăcrămioarele își pică
Câte-o floricică strânsă
De durere necuprinsă.

Caută- mă în liliac
Poate o să îți fiu pe plac...
Miroase florile.... Divin!
Parfumul lor e și un chin

O explozie de flori peste crengile- înroșite
Se împrăștia în vânt cu petale zdrențuite,
Legănate crengi zemoase sub o scoarță reînviată
Etalează bucuria primăverii prea fardată.

E seara târzie, privesc în pahar
Și vinul divin revarsă cu har
În mintea confuză de gânduri închise
Idei geniale și spumă de vise.

Magia zâmbetului tău
Îmi face bine dar și rău...
Ce să- înțeleg când îmi zâmbești?
Că vrei să- mi spui din nou povești?

Unduirea unui val-
Călărețul unui cal...
Lacul își sparge oglinda,
Cerul își caută- osânda.

Șoapte de vânt prin crengi la pământ
Deschid urechile...parcă un cânt
Străbate văzduhul pâna la cer
Și tu nu mai vi primăvară...sper

Se frământă cerul și ne copleșește,
Nu cu –încărunțirea care ne privește
Ci cu supărarea nepăsării noastre,
Cunoscând dorința minților sinistre.