Poezii despre Iarnă:

Frigul de afară
…
Iarnă, nu mai sta, nu știu de ce adăști,
Ce-aștepți de la mine, vreo recunoștință?

E zăpadă mare afară
Vin și eu acuș-acuș
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluș.

Iarna a venit din nou
Eu mă simt precum un... bou

În zăpada mofturoasă

Februarie deschide ultimul răvaș al iernii,
Răscitit cu vocea-naltă a vântoasei destrămate
De stiletele răcorii și de ramuri rășchirate
Care freamătă-n vâltoarea unei tainice vecernii.

Pe uliţi depăşite de-nserare
Agonizează viaţa în pustiu
Fereastra îngheţată-n crengi mai are
Putere să răzbată somnul viu

Stau brazii drepți, străjeri albiți de-omături
Și își rememorează verdea coamă.
Prin labirintul cerurilor cheamă
Năluci de nouri, să le stea alături.

Ninge ca-n povești, ca o poezie
In anotimpul alb al zămislirii sfinte,
Întreg necuprinsul e cuprins de magie,
Toți îngerii presară fulgi de cuvinte.

Luna plină se ridică pe cer,
rotundă și tăcută,
stăpână peste ger
şi peste lumea încremenită.

Timp de iarnă

Afară e alb înghețat,
În sobă foc molcom de lemne,

Ghetele stau la fereastră
Lustruite viguros
Toți așteaptă să primească
Un cadou mai valoros.