Poezii despre Iarnă:

Privirea înstelată înalță o dorință,
A sufletului poartă deschide și putință
Există printre stele să- ți crească aripi versuri
Când poezii străbat multiple universuri.

Prima ninsoare, un regat de nea. O zăpadă tânără.
Fulgii, prietenii mei,
Hexagonale palate de gheață,
Luceau când până și țurțurii proiectau

E ceaţă, e frig..., și aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranţa în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ştergi.

A nins. A nins frumos.
A nins cu mângâierea unui vânt;
peste pădurea noastră de salcâmi
s-a așternut covor subţire, delicat ca vata,

Se-nsera, m-așteptai, apăream surâzând,
M-alintai din priviri, te iubeam și mai mult
Când, sub stelele reci, mă lăsai să ascult
Pași de suflet robit, trupul tău străbătând.

În ținutul alb, de gheață,
Ramurile-s covârșite
De un frig ce nu permite
Nicio urmă de verdeață.

Dac-ar fi zăpadă, poate-aș zice “Hai
Să ieșim afară, să ne mai plimbăm
Ca în primăvara când ninsori de mai
Ne făceau petale albe să călcăm!”.

Lacrimile iernii se presară-n lume
Într-un dans frenetic, înălbind poteci
Fără să aleagă, făr-un scop anume,
Fără să întrebe-n rece de le-întreci.

Ninge metalic cu fulgi bivalenți
- lovituri de ciocan pe arborii goi -
de parc-ar pica din nori transcendenți
metal risipit printre pași de strigoi.

Ninge iar!
...
Ninge iar! De n-ar mai ninge!
Du-te iarnă, haide, pleacă,