E ceaţă, e frig..., și aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranţa în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ştergi.
Privesc pe fereastră cum pică zăpadă
din pomii cuprinşi în vârtejuri de vânt…
Sunt trist, iar în casă nu-i nimeni să vadă,
să-mi spună de tine măcar un cuvânt.
Şi seara se lasă, şi gândul se frânge,
furtuna la geam se-nteţeşte mai mult,
şi frigul pătrunde, şi sufletu-mi plânge,
mă-ndrept către sobă, și vreau să te uit.
vezi mai multe poezii de: necorupb
Detalii poezie:
Distribuie pe: