Iarna cu tine

Autor:Ioan Popa


Adăugat de: Ioan Popa

duminică, 07 februarie 2021

Mă simt o iarnă-n toamna vieții,
Mă ning in mine ca o povară,
Dar tu mă smulgi din gheara gheții!
Câmpuri de idealuri, mintea-mi ară.

Ca o lumânare viscolită
Fumuri se-nalță din hornuri,
Îndreptându-se ca păsările-n stoluri
Spre o destinație insolită.

Copacii, însă, trosnind de ger,
Înțepeniți de a iernii asprime
Și după o injustă desfrunzime,
Revolați, amnistia își cer!

Trei vrăbii sub streașină zgribulesc,
Una e un pic mai distanțată,
Cele două sigur se iubesc,
Cealaltă de singurătate-i condamnată!

Câmpuri pudrate de albul pur,
Sclipesc mângâiate de soare.
Motanul, in casă, cu al său nur
Ne toarce in visuri călătoare...

Cu gândul zbor, ca fumul călător
Văd, peste vârfurile de copaci
Cercuri largi de berze-n zbor
Și holde verzi cu flori de maci...

Dar toate astea le simt reci
Fără tine...
Gândurile mă-nfioară!
Pun de-un ceai că e mai bine!
Deci...
Cu tine și iarna-mi pare primăvară!


vezi mai multe poezii de: Ioan Popa


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iarnă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.