Și fi-va poezia, eternul meu ecou!
...
De ce să-mi leg eu viața, în astă goală lume
și n-o las eu în pace cu-a sale goliciuni?
că tot nu vreau în slavă, persoana-mi să răsune,
destui sunt trâmbițașii ce n-au nimic a spune,
eu, soarele de-aș fi, cândva tot aș apune
și nu doresc pe mine, sclipire din minciuni!
...
De-oi scrie ceva versuri, voi face-o pentru mine
că-n minte-mi vine rima și inima-mi dă ghes,
nu vreau să-mi poarte fala trompetele străine,
mă mulțumesc din versuri doar cu priviri puține,
m-aș bucura să știu c-am scos ceva suspine,
că-n astă lume goală, eu n-am vreun interes!
...
Povestea vieții mele e simplă și banală,
nu m-am născut în lume, să fiu lumii erou,
căci gloria deșartă mi-ar fi doar o povară,
inima ce-mi bate, cândva, tot o să moară,
vreau să-mi fie viața, un cântec de vioară
și fi-va poezia, eternul meu ecou!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: