Golgota de pe umeri (Premiul al III-lea la Concursul "Premiile Ars Poetica 2015", secțiunea „Poezie”)

vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean

Detalii poezie:

• »» Tema poeziei: Adevăr
• »» Poezie de debut? nu
• »» A mai fost postată pe acest site? nu
• »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
• »» Vrei să fie analizată critic? da

Distribuie pe:

• Facebook
• Twitter

Dragă Nicolae Rolea,

Sper că nu ți-am dat emoții fiindcă nu ți-am răspuns până acum, dar pur și simplu, nu am avut timp să poposesc suficient asupra vastului tău comentariu! Nu voiam să-ți dau un răspuns pe fugă, mai ales că tu ți-ai luat atâta timp să-mi scrii și să-mi „diseci” poezia ca un adevărat critic literar! :-) O să-ți răspund pe puncte, ca să nu mă repet sau să uit ceva:
1). Spui că „te vezi nevoit să revii asupra poeziei mele”! Cine anume te obligă?? Din câte știu, scrisul și cititul sunt la liber, nimeni nu te poate împinge de la spate să citești (sau să scrii) ceva cu care nu rezonezi! :-)
2). Rezultă din primul punct că deja-vu-ul meu nu e doar o iluzie: mi-ai scris deja, acum câtva timp, cam aceleași lucruri, dar într-o variantă mai scurtă! Ce te face să crezi că nu le-am înțeles din prima? :-)
3). E ciudat să continui să fii perseverent în a citi ceva ce nu te reprezintă sau ce “te dezamăgește”; e ca și cum te-ai autotortura! Eu, dragul meu, nu citesc ce nu îmi place! De ce nu faci și tu la fel? Timpul e prea scurt, ca să ți-l pierzi cu “așa-zisa mea poezie”, cum o numești! Treci peste, oprește-te acolo unde te simți bine, eu n-o să te rețin, Doamne ferește!
4). Participă și tu la concursuri, intră în „arenă” și luptă, măsoară-ți forțele în primul rând cu tine însuți, încearcă să crești calitatea poeziei tale! Așa nu o să mai ai timp să vânezi greșelile sau punctele slabe ale altora (existente sau nu)! Să stai pe margine și să arunci cu pietre în alții, mai curajoși decât tine, e cel mai ușor lucru, poate oricine! Probabil că poezia mea a transmis totuși ceva juriului care a notat-o, chiar dacă nu ți-a transmis ție! La asta nu te-ai gândit? Sau poate îi contești competența (juriului)? Când o să fii tu în juriu, poți să-mi dai nota pe care o dorești, va fi dreptul tău! :-)
5). „Forma sufletului tău“ o poate lua doar... sufletul tău! Nimeni nu-și va schimba stilul de a scrie pentru tine! E o pretenție absurdă! Fiecare scrie în primul rând pentru el însuși, iar în al doilea rând, pentru cei cu care empatizează! Dacă tu nu te numeri printre ei, ghinion! Pot să trăiesc mai departe cu asta! :-) Dar, te rog, nu mă fă să răspund de n-șpe ori la același subiect, despre care am scris deja de 2 ori! După cum îți spuneam, timpul meu nu e nelimitat!
6). Îmi pare „rău” să te dezamăgesc, dar nu mă forțez niciodată să scriu „perfect”, poezia mea curge singură, cu ritmul și rima care trebuie, eu doar o trec pe hârtie! Nu știu ce anume ți-a creat această impresie, probabil modul tău de percepție! Pe ăsta chiar n-am cum să îl schimb! :-) Oricum, din câte știu, perfecțiunea nu există pe această lume, omul doar tinde spre ea, dar nu o atinge niciodată, nu în această viață!
7). Nu-ți fie teamă pentru mine, lasă-mă pe mine să îmi fac griji pentru viitorul poeziei mele, e mai sigur și... normal, nu? Tu ocupă-te de propria „grădină”! :-) Mult succes!

Cu aceeași sinceritate,
Camelia Ardelean

PS: Eu nu te trimit „pe miriște“, te trimiți tu singur!... :-)
Camelia Ardelean (autor)
sâmbătă, 26 martie 2016

Mulțumesc mult, Nelu! Același drag,
Camelia Ardelean (autor)
sâmbătă, 26 martie 2016

Îți mulțumesc, Oana, pentru popas și felicitări! Cu drag,
Camelia Ardelean (autor)
sâmbătă, 26 martie 2016

Mă văd nevoit să revin asupra poeziei tale şi nu o fac decât animat de dorinţa de a găsi în sfârşit căldura necesară unei poezii frumoase. Draga mea, dacă-mi permiţi să-ţi spun aşa, şi de data asta sunt la fel de dezamăgit de căldura emanată de aşa zisa poezie a ta. Îmi pare rău că sunt iar pe contrasens, sau sunt unul din 100. Eu și de data asta văd poezia ta rece, dar aşa este, şi te asigur că ştiu ce vorbesc. Mai mult decât atât, în această poezie eu trăiesc senzaţia că tu plantezi flori de plastic într-o grădină vie, şi asta mă nemulţumeşte ca suflet. Aşteptam să văd vibraţie, aşteptam să aud cântecul sufletului, aşteptam că-ţi încălzeşti stilul chiar atunci când ai expresii funebre ca-n poezia veche, unde am mai comentat, dar... după cât observ eu... NU, nu ai înţeles că poezia ta e rece.

Camelia, ştiu ce vorbesc şi chiar dacă mă trimiţi din nou la plimbare prin folosirea scutului perfecţiunii, a tiparului, etc, etc, eu am curajul şi strig: EŞTI RECE !

O CANTITATE DE APĂ PUSĂ ÎNTR-UN PAHAR ÎNTOTDEAUNA IA FORMA PAHARULUI, LA TINE APA ESTE PUSĂ ÎN TIPAR... DAR ÎŞI PIERDE DIN AROMĂ, pe când farmecul versului e să-ti inunde sufletul.

Eu vreau, draga mea, ca poezia ta să ia forma sufletului meu, să-mi inunde sufletul până în cel mai mic buzunar, dar nu.. nu este aşa, şi ştii de ce? Pentru că te forţezi să scrii perfect o poezie, dar mesajul tău înţeapă, nu încălzeşte inima.
Of, Doamne, cât m-aş bucura, citându-te pe tine, să găsesc universul culcat prin sfere lichide ce-mi îmbată sufletul cu parfum de poezie liberă.

Am să te citesc până te schimbi, Camelia, şi vei scrie din suflet pentru suflet. Ştii, Eminescu spunea odată, şi- un confrate ne-a amintit pe site:

Greieruş ce cânţi la lună când pădurea sună,
știi tu greiere străine, ştii ce zace-n mine?

Aici, Camelia, găsești floare de suflet, aici găsești și farmec, și vrajă și câte și mai câte..toate vin să topească suferinţa grea și să-ți inunde ochiul cu parfum de farmec, dar la tine.... e marmura rece ...


Hai să luăm prima strofă a poeziei tale:

Purtăm pe umeri firavi năprasnica golgotă,
De-abisuri și creneluri mustindu-ne paharul,
Ne roade suferința hain, precum pojarul,
Când tragem peste vise a nopții redingotă.

Camelia, chiar nu vezi cât de rece şi forţată este? Nu simţi că ai pus lespezi pe floarea sufletului? Sunt scriitori care sculptează în interiorul marmurei şi creează flori de suflet şi-n interiorul pietrei,...dar la tine mi se pare, aşa cum am mai spus, că florile sufletului sunt de plastic. Mie nu-mi plac grădinile care lăcrimează verde crud-plastifiat.

Reinventează-te, Camelia, dacă vrei să ai un viitor în poezie. Eu simt poezia cum simte un prunc abia născut laptele sfânt al mamei. Mi-e teama ca te vei pierde, mi-e teamă ca o vei lua ca ceva personal, mi-e teamă că nici măcar nu vei întelege ce-ți transmit aici. Aș vrea să te întrebi: dar daca are dreptate acest cititor amator?


Eu nu mă pricep la poezie prea bine, așa cum am mai spus mai sus, dar în versul tău este ceva robotizat, iar roboţii nu scot lacrimi, nu trăiesc, nu vibrează, nu ard... decât la versurile calde...

PS. Dacă mă trimiţi pe mirişte... aşa cum ai făcut data trecută... şi dacă nu te schimbi.. măcar pentru mine.. un cititor simplu... vei rămâne o floare de plastic fără de parfum...

îți sugerez să iei aminte la aceste doua versuri minunate și -ti promit ca dacă schimbi gheața din versuri în flori adevărate, pline de farmec , eu VOI DA FOC CERULUI POETIC cu torța inimii mele....

'' Harmonica din suflet înăbuş-o cu şoapte
Şi cu parfum de famec adapă-mă oricât, ''



Cu sinceritate...

scuze pentru eventualele greseli de tastare....am vrut sa raspund si e foarte tîrziu..
ROLEA NICOLAE
duminică, 06 martie 2016

Felicitări, Camelia! Am recitit cu plăcere! La mai multe premii!
Nelu Preda
sâmbătă, 05 martie 2016

Felicitari din inima!!
oana
sâmbătă, 05 martie 2016