Într-o zi de vară, prins de-o acalmie,
Se-așezase Vântul lâng-o păpădie
Fragedă, frumoasă ca o primăvară,
Cu privirea verde, trupul de fecioară.
Macii de prin lanuri, plini de gelozie,
Se roșeau ca focul când, în armonie,
Vântul și aleasa, luminați de Lună,
Savurau plăcerea nopții împreună.
Nu știau ce-aduce ziua următoare,
N-așteptau să afle ce vor fi sub Soare,
Nu voiau să schimbe cerul plin de stele
Cu nimic ce-ar stinge clipele acele.
Ce-a urmat, nu-i nimeni care să ne spună
Și-a rămas o taină. Poate-s împreună,
Ori pe sus, prin ceruri, este o câmpie
Unde vântul duce-n gând o păpădie.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Detalii poezie:
Distribuie pe: