Gerra Orivera - poeziile altor autori

III
Parisu-și urlă vasta nehodină
Și fără somn se zbate vinovatul
E noapte-n jur, de-a lungul și de-a latul,

Când zilele-mi mureau în urmă, sărace toate deopotrivă.
Tu, sfântă, minunată noapte, mi-ai fost de-a pururi milostivă.
Când te iveai, din pragul bolții, cu albă pulbere de stele,
Durai o punte argintată la ferestruia casei mele.

Amurgul m-a găsit și astăzi la poala ta cerșind hodina,
Biet călător, oprit în cale de vraja viselor ce mint,

Cum aș putea să plec acuma când ochii tăi senini lumină

I
Pământ, pământ Ograda vinovată
C-un furnicar la orice cotitură,
Cu măruntaie putrede de ură,

Când cade-amurgul la fereastră
Cu joc de umbre, cu fiori,
El ne găsește-n casa noastră
Tovarăși muți și visători.

Petrec cu ochii-ntreaga carte
Și cu privirea mea umilă
Comorile eternei arte
Le văd pe fiecare filă

Am rătăcit departe-n lumi străine,
Crezând că scap de-a patimii prigoană,
Că-n sufletul meu însetat de goană
Mai poate crește-o floare pe ruine.

Ce blândă ești, domestică pădure
Sub brazii tăi decenți nu mi se pare
Că s-ar putea vocifera prea tare,
Ori c-ar veni haiducii să mă fure.

Și-a dus o-ntreagă veșnicie
Trudită anilor povară
De când legarăm prietenie,
Măsuța mea de-odinioară.

Mi-am făcut un cântec de demult, odată,
Mi-am făcut un cântec ne'nțeles și dulce,
Leagăn pentr-o veche taină vinovată,
Ziua să m-alinte, seara să mă culce.