Gerra Orivera - poeziile altor autori

Îi vezi tovarăși Liniștea de seară
I-a împăcat Cei doi copaci visează
Cu trupurile lor se-mbrățișează
Și-o frunză nu-i pe ramuri să tresară.

Ascultă, copile, ce-mi spune viața:
De-a pururi în umbră să torci al tău gând,
Când simți în pleoapă o lacrim-arzând,
Ia seama la vreme și acopere-ți fața,

Nemângâiate flori bolnave,
Voi, albi și galbeni trandafiri,
V-a scris o jalnică poveste
Ursită ne’nduratei firi.

DE PROFUNDIS
Nu mai sunt șesuri netede în țara,
Câmpii de grâu, ca marea-nșelătoare,
Întinse miriști fără de răzoare,

Și cum te văd întins pe perne, în faetonul tău de gală,
Și văd cum toate-s largi pe tine, și numai fruntea
ți-e îngustă,
Să nu te miri că nu mă mișcă o clipă lenea ta augustă,

țin minte clipa Soarele de vară
Aluneca în tinda casei noastre,
Și luminându-i pacea solitară
În fâlfâirea umbrelor de seară,

Pământ, pământ, stăpânul meu de-o viață
Eu ți-am fost slugă, ucenic și frate
Te-am proslăvit cu gene-nlăcrimate
În ruga mea de orice dimineață.

Cum stau acuma și-mi număr a vremurilor salba,
Parcă-mi revăd, în casa din satul de sub deal,
Pe-un biet bunic din ceata de moși cu barbă albă,
Prin cari vorbește gura tăcutului Ardeal.

Într-o duminecă de toamnă Vezi, ca prin vis mi-aduc aminte
M-a sărutat cu lacrimi mama când mi-a-ncheiat la gât cămașa,

Zâmbind m-a mângâiat pe frunte și nuci mi-a dat din sân nănașa,

Mi-aduc aminte într-o zi de vară,
Orașul prins în vechea-i alergare,
Că scormonit de-o nevăzută gheara,
Vuia-mprejur și-n clocotul din zare