Gerra Orivera - poeziile altor autori

Dacă mă-ntorc, copilărie, la tine,
e poate semnul că scapăt.
E poate vremea să leg capăt de capăt,
cu-o singură mișcare străvezie.

În Noua Zeelandă o pasăre s-a dezvățat să zboare

Sunt pasărea Kivi
cea fără aripi…

Slăvesc luciditatea într-atât
încât mă uit la lume, îndârjită,
la orbitoarea geniului ispită
și la cadavrul mirosind urât.

Te merit? mă întreb adeseori.
Ești cu atâta mai exact ca mine,
în zilnicele muchii cristaline
cu care puritatea ți-o măsori.

Tu ești domestic ca utila sare
de cină și de prânz, lucind egal
în cercul ei subțire, de cristal,
pe proaspăt așternutele ștergare.

Cu tine, e ninsoarea mai adâncă,
au sens pădurile în asfințit,
și tristele semnale ce-și trimit
planetele necunoscute încă.

Iubesc amarul gurii tale colț
și ochii-nguști, minuscule paftale,
sub pacea nedecisă-a frunții tale
sclipind verzui ca stelele pe bolți,

Sunt plină de cerneală pe mâini, pe buze,
ca și când aș fi mâncat mure.
Și, totuși, ce departe-am rămas de pădure,
aici, între pagini ursuze.

Iată și ploaia pe câmpuri, în frunzele moarte.
Tulbure cântă fereastra,
Vezi, pe o ploaie ca asta,
o să ne ducem, iubitule, foarte departe.

Vântul de august spune: Plecați! Îndărăt!
Ce mai aveți de-așteptat? Vara, eu o închei.
Eu întețesc și înăbuș flacăra ei.
Nu-l așteptați pe Septembre, palidul făt.