Gerra Orivera - poeziile altor autori

Îmbătrânind, geniul își amintea
de o femeie, de un copil, de un copac,
își amintea de el însuși, înotând, alergând,
de clipa în care făcuse un fluture;

Copacul care n-a murit în război,
care a avut întotdeauna un singur picior,
nu trebuie condamnat.
El și-a suportat aventurile lui,

Dacă n-ar fi fost vrăbiile,
aș fi murit de mult, spuse copacul.
Mi-aș fi putut trăi moartea în voie,
fără sutele de injecții sonore în pielea mea

A întrecut un transatlantic cu o barcă.
Și a citit o carte, peste prăpastie aplecat.
Apoi a sărit pe străzi cu un ciorap legat de celălalt.
Și a trecut prin geam fără să-l spargă.

Numai vocile ni se auzeau,
ca-ntr-o piesă radiofonică,
registrele mergeau de la roșu la ocru,
nu se putea ști dacă vorbea un bărbat sau o femeie,

Am așteptat această clipă în care, față-n față
să călătorim spre o țintă care ne desparte;
față-n față, cu trăsăturile de-o violentă reciprocitate,
cu mâinile consumate de sânge, neîndrăznind să se sărute,

mâinile mele te străbat cu atâta blândețe,
trupul meu cântărește atât de puțin în brațele tale…

Cine ar vedea dansul nostru de ceață

Toamnă, de ce te apropii?
Nu te-am chemat, nu te-am vrut.
Bate-n văzduhul tăcut
Aripa cobii.

cum că scriu și că pot,
ca zugrav de subțire
murdărit pân′ la cot,

Frumosul tău sân, vremea nu-l apasă.
Frumoșii tăi ochi, vremea nu i-a stors de culoare.
Când plutești pe mare, cu fața în sus,
ești încă logodnica mea.