Gerra Orivera - poeziile altor autori

Subțioara umbrelor murdare
ale florilor de dalb, de măr
Doamne Sfinte iar mă doare
ca și "A" din adevăr ...

Blana jupuită dintr-o vânătoare
pentru pasul tău aerian,
în decorativ ce doare
eu ți-am fost doamna mai an.

Ca să mă vezi, ca să te odihnești,
ca să fiu lung, ca să fiu altădată,
se pierde miracolul din "Ești"
și himenul din ochiul meu cel sfânt de fată.

Așa cum țăranul se urcă cu tălpile
pe oalele arse
ca să le dovedească
rezistente și de încredere

Animal cu trei, cu patru
foarte trist și idolatru,
pentru cinci și pentru șase
dintre cifrele rămase.

Tu eșți atât de obosit încât
de peste tâmpla ta reci zale
mult zuruind decad urât
spre gura dumitale.

Unde ciolanele ca anii
sunt lungi, sunt lunge
în carnea ta cea sângeroasă
demiurge...

Se urâțise trupul gândit
cuvintele erau spuse într-o limba străveche și barbara.
A trăi, devenise a trăit, -
începuse ceva din sinea mea să moară.

Căzut în zăpadă și stâlcind fără de voie
arcele florilor albe ale lui Noe,
floarea albă de zăpadă
care m-a ținut în ea

Vino tu stare măreață a sufletului
dezlegat de amintiri și de zborul îngerilor protectori,
mereu fâșăind deasupra ta liniștitor
din aripi, că și cum lumea