Gerra Orivera - poeziile altor autori

La ceasul cel menit să bată ani trei mii pe care
Ludovic,
Regele-soare, privirea lentă-și
odihni, sus, în

Stau deodată, detunati, în sus
ca niște nori de frumoși,
zeii galbeni și cenușii,
cu pumnii pe săbii, umbroși.

Cloșarii sunt plante schimbate în oameni,
arbori trădați de arbori,
și blestemați să ia înfățișarea de om.

Ghidul a înnebunit la
Spielberk, sus,
în închisoare;
mimează vechi torturi și trupuri oarecare

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia
superbi de la sfârșitul războiului?
Liceeni mergând din când în când la
dame și vorbind din când în când,

O, lucrurile n-au crescut o dată cu mine.
Mi-ajungeau până la bărbie cândva,
în copilăria mea, acoperită de cețuri.
Mai târziu,

Dintr-o lovitură
copacii din dreapta și cele câteva case,
șoseaua din stânga, cu cele câteva mașini,
încep să bată: sus, foarte sus, jos, foarte jos.

Glas ruginit de tigru bătrân.
Sunetele n-au copilărie.
Pe mine însumi mă îngân în moarte și în melodie.
—

I

Ei dormeau.
Ei se nășteau dormind; strigăt prin somn dădeau

Culoare tremurată că de frig, tu, verde al iubirii mele,
pe care-n trunchi de lemn te strig și vii
însingurat sub stele, sub cer scăzut,
foșnind din tine valuri întoarse către vaier; și brusc