Gerra Orivera - poeziile altor autori

Ce vis ciudat ma strabatu azi noapte...
...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
si flacarile sfaraiau in carnuri
ras alb, cutremurat, de savaot.

Ce justificare este oboseala de după muncă! Cazi, mă, direct în somn și nu tu înger peste creier fâlfâindu-și aripa ca să ți-l ocrotească, nu tu cer cu stele, nimic, mă!
A dormi dus e ca sudoarea. Iți asudă moartea peste timp cu împlinire. Să-l fi văzut pe taică-miu dormind! Nici de sforăit n-avea treabă. S-o fi văzut pe maică-mea veghindu-l! Respirarea ei lângă el, doamne, ce muzică de Johann Sebastian Bach! Si pe mine, copilul lor, născut din dragostea lor, ce singuratic, ce derbedeu, ce alungat!
S-au iubit ai mei, bineînțeles că s-au iubit ai mei. Din această pricină, acuma la patruzeci și patru de ani, șchioapăt puțin.
Am găsit o toantă care ține la mine. Si știți de unde știu că ține la mine? Mi-a spălat cămașa.

Eu sunt umbra
cand nici o lumina nu ma bate
ruina a cuvintelor, cu o fereastra,
roata fara de caruta

Nu săpa prea adânc, îți zic,
nu săpa prea adânc, nu săpa
că o să dai de cer
că o să dai de cer

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbușit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ și pământ și pământ
Gândul nu mă mai știe cum sunt

M-aș mai uita curat la frunza verde,
dar amintirile mă trag în jos
și mă înec în frunza verde
de verdele trăit mă înec în frunza verde.

El a fost câinele lui Dumnezeu;
lătra la noi cu dinți de argint
dar a murit, eheu!
și l-am găsit pe un câmp.

Ca un orb sunt in fata oglinzii,
cuvintele insuportabile
ma dor mai tare decat mizerabilul trup.
Ah, ele sunt mute in fata cantecului,

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.

Creierul acesta care se pîngăreste dintr-o idee
Ciorba aceasta cerebrală, cu ouă de ochi pe sub sprîncene
M-am sculat în picioare numai de lene,
am ucis numai de frig!