Gerra Orivera - poeziile altor autori

I

A fost să mi te-arăți în cale,
Asupră'mi blând ochii să'ți pleci,

Daniil, bătrânul stareț,
șade-n jețu-i, răsturnat,
Chipul lui îmbracă umbra
Gândurilor ce-l străbat, -

Negreșit, ești prea frumoasă.
Ce ochi mari !... Ce gură mică !...
Cine n-ar putea să-ți zică:
Venere din valuri scoasă !...

Orașul doarme-n miezul zilei,
Mocnit, subt arșiță de vară;
Pustii sunt străzile și mute -
Un cimitir într-o Sahară.

A revenit frumoasa primăvară;
Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
Dorinți copilărești, renăscătoare,
Fac inimile noastre să tresară...

Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată,
Să simt din nou a vieții primăvara,
în drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din povești, o zână adorată.

Dar nu-nțelegi că e cu neputință
O clipă să mai gust din cele duse?...
Cu farmecul durerilor răpuse,
Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuința!

Lăsați-mă singurătății mele.
Mi-albește capul, în vârtejul lumii,
Pe frunți de valuri stă cununa spumii,
De mult ce se frământă între ele.

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

Sunt zece ani. Ce curios îmi pare
Aspectul lucrurilor vechi, uitate!
Ca dintr-un somn, deodată deșteptate,
Parcă privesc c-un aer de mirare...