Nu-i de ajuns - Alexandru Vlahuţă

Negreșit, ești prea frumoasă.
Ce ochi mari !... Ce gură mică !...
Cine n-ar putea să-ți zică:
Venere din valuri scoasă !...
Dar ieșind -- sub val viața
Ți-ai lăsat-o să se-nece;
Căci ca marmura de rece
ți de albă-ți este fața.
Și de-aceea nu te mire
Că-n serate și petreceri
Nici o inimă nu seceri
Și nu clatini nici o fire...
Cine firea să-și aprindă,
S-a lui inima să-și plece
La o frumusețe rece,
Ca răsfrântă din oglindă?
Cine dorul să-și închine
Unei statui ambulante?...
Sigur s-o găsi vrun fante
Să te-admire, să-ți suspine

Și să-și mintă lui și ție;
Însă n-ei ști niciodată
Dragostea adevărată
S-a ei dulce nebunie !
Căci n-ai zâmbet, nici privire
Dulce, galeșă, fierbinte,
Ca să scoți pe om din minte
Și să tulburi vreo simțire.
Căci atât de nemișcatu-i
Chipul tău, și-n ochiu-ți mare
Zace-atâta nepăsare,
Parcă-i ochiul unei statui !
Orice dor e scris să moară,
Inima când ți-o cunoaște:
Frumusețea ta de-l naște,
Nepăsarea ta-l omoară.
Ș-orice suflet, când te știe,
Zice, trist, de-a ta ființă:
E-o frumoasă locuință,
Ce păcat că e pustie !
De aceea nu te mire
Că prin baluri și petreceri
Nici o inimă nu seceri
Și nu clatini nici o fire !...
Inimile vor viață,
Nu se frâng așa-n neștire,
Cerșind pietrelor iubire,
Și foc sloiului de gheață. *
Venere din văluri scoasă,
Cu ochi mort - făr-o scânteie,
E păcat că ești femeie,
Și păcat că ești frumoasă !...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă