Gerra Orivera - poeziile altor autori

Trupul meu e tronul somnului tău
regina
Cuvântul meu e pâinea neagră a dorului tău
regina

De la o vreme umbra ei
devenise argintie
De la o vreme
numai albul strălucitor mă răcorea

Mi se spunea că suntem prea mulți doi.
Scribii plângând și înnăbușind
băteau pe piramidă
părerea aceasta eternă

Cu liftele de pe hotare
Spadele noastre știu să se măsoare
Și, slavă Domnului, s-au măsurat
Și sus și jos, în lung și lat.

Și-a mai trecut o vreme, și zeci de vremi, și sute
Și mii de vremi, pe număr, în șir, nemaiștiute.
Puterea-nscăunată a stăpânit cu jugul
Popoarele, pământul, gândirea și belșugul.

Chemarea înălțării ca spicul se-mplinise.
Tărîmurile toate te așteptau deschise
Și te mutai pe ele în voia ta deplină,
Scăpat de-nțelenirea pe loc și rădăcină.

Deci, mi-ai ucis copiii, și ți-am ucis părinții.
De ce ? Fără pedeapsă ? De dragul suferinții ?
Ne-a luat pe sus cu steaguri, din liniște și muncă,
De la cazma și pluguri, deodată, o poruncă.

Cătunul s- a mutat tiptil, din zare,
În cimitirul lui, mai mare.
Ce s-a născut, pe rând s-a și-ngropat
Și crucile-au intrat în sat,

Drumu-i lung până la Jii,
Fără tați, fără copii,
Ce rămâne sunt flăcăi
De scutec și de copăi.

Cetatea-i o movilă de ziduri răsturnate
Și a fugit și umbra din cetate.
Câți oameni încă-n viață mai zac în agonie,
Subt grinzi și în molozuri, se știe, nu se știe.