Gerra Orivera - poeziile altor autori

Cu vreo câteva tuleie,
Mă, tu semeni a femeie,
La sprânceană
Fetișcană,

Când mi-a sărit pe dinainte,
Răul mi-a spus:
Vino cu mine,
Și nu m-am dus.

Se potolise spaima. Din casa sfărâmata
Mai șovăiau trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămânea văzduhul posac învelitoare.

Deodată, o clipită, tresări din nevăzut,
Ceva din licărirea unui surâs pierdut.
Al cui ai fost în lume, desprins și fără glas?
Din cei pierduți, atâta, surâsul, ne-a rămas.

În toată vremea mă gândesc la tine,
În ceasul bun ca și în ceasul rău,
Fără să vreau, fără să știu, străine,
Chemat de mutul sfântul glasul tău.

Mai nouă dimineața rămâne-n amintirea
Plutașilor pe ape, din zori, la-ntâiul ceas.
Cântau, la deșteptare, cu toată omenirea,
Cu vâslele lăsate-n oglindă de atlas.

Bade Ioane, m-aș gândi să-ți fac
Un cântec nou, de ți-ar mai fi pe plac.
Dă-ți de la buze buciumul deoparte,
Că sună prea departe.

Sâmbătă, pe la Nagaică,
Își răsfață pruncul maică,
Pe când pruncul suge țâța
Lângă mită.

La ce folos că-mi strălucești, tu, soare,
C-ai pus grădina noastră-n sărbătoare,
Că pardosești pământul cu covoare,
Ștergare și peșchire și plocate,

Cucoana ceea-n zdrențe și uscată
Mi-e cunoscută. Uite cum se roagă.
Soție, amantă, astăzi hodoroagă,
Ce mare rol jucase altădată!