Gerra Orivera - poeziile altor autori

din volumul "Petrarca-Sonete"- traducere de Lascăr Sebastian(Editura Tineretului-1959)


Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită

Trecut de vârsta tinereţii – seara, acasă la poalele dealurilor din sud,
devin cumva ataşat de Cale.
Când simt nevoia, le cutreier singur,
fără alt scop decât acela de a descoperi lucruri deosebite,

Nu ştiam unde era templul,
înaintând kilometru după kilometru printre piscurile înnourate;
copaci seculari, poieni fără oameni,
munţi de nepătruns, undeva un clopot;

Dă-mi, amari, ani de arșiță, de boală,
De nesomn, și priete-mi ia,
Ia-mi și pruncul, și lasă-mă goală,
Fără singurul dar: de-a cânta –

* il mio bel San Giovanni *

În Florența, după marea ceartă,
Nu s-a întors nici după ce-a murit.

Spiritul e Urechea Lucidă.
Prin el putem auzi
Ce e de auzit înlăuntru –
Ce ni se-ngăduie aici –

Tu ești ceea ce pleacă:
o apă ce mă ia
și mă va părăsi.

Pe gură intră în om curatul vin
Iar dragostea prin ochi se-adapă;
Atât trebuie despre-adevăr să ştim
‘Nainte de-a ajunge-n groapă.

Ploaia a trecut. Dealurile sunt goale.
Aerul unei nopţi cristaline. A venit toamna.
Lună plină în pini.
Pâraie limpezi printre pietre.

Într-un regim fericit nu ar trebui să existe oameni singuri;
Înţeleptul şi meşterul trebuie să lucreze împreună...
Astfel că tu, un om din munţii de răsărit,
Ai renunţat la viaţa culegătorului de ierburi vindecătoare