Gerra Orivera - poeziile altor autori

Soare de pradă prizonier al capului meu,
Înalță colina, înalță pădurea.
Cerul e mai albastru ca niciodată.
Libelulele strugurilor

Socul plin de fructe; tihnit sălășluia copilăria
în peștera albastră. Peste cărarea de odinioară
unde iarba sălbatecă fâșâie acum ruginie
se reculege rămurișul tăcut; vuirea frunzișului

Nu poți aprinde marea și nici nu poți convinge
Pe un îndragostit că dragostea-i blestem.
El crede că iubirea poate-nvinge
Orice furtuni când valurile gem.

Nu m-am rugat la ceruri niciodată
Am fost precum am fost: și bun, și rău.
De-o fi în cer Iertare, Judecată,
Totuna mi-e, sincer am fost mereu.

N-am cerut să mă nasc, accept fără revoltă
Tot ce în viață mi-a fost scris.
Știu, voi pleca-ntr-o zi; nimeni nu-mi spune
Ce-a însemnat în fond acest permis.

Mă-ntrebi dacă posed cu-adevărat ceva,
De voi lăsa în urma mea vreun semn.
Incendiu scurt e viața, cenușă – stins blestem
În vatra-n care totuși am înflorit cândva.

Mă uit la călărețul care se pierde în zare…
Unde va fi când noaptea va cădea?
O, de-aș putea să știu măcar atât:
Eu unde voi fi mâine? Sub soare, sub pământ?

Mi se tot spune: Khayyam, nu mai bea!
Eu doar atât răspund: Când beau,
Aud ce-mi șoptesc rozele, laleaua
Și liliacu-n ram când se desface,

Macul are culoarea sângelui
Vărsat pe camp de-un împărat uitat
Iar albăstreaua – cerul din ochii lui
De-adolescent cu zâmbet înstelat

M-a părăsit iubita. M-așteptam.
Când îmi era aproape ce singur mă simțeam!
Dar fără ea, pustiul mă năpădește-acum.
Sunt sngur și cu gândul pe draga-mi o adun.