Gerra Orivera - poeziile altor autori

traducere de George Paşa

Amurgeşte purpuriul
Peste pânza de azur.

Rîul lunii curge peste văi
Sterpe… Crînguri… Inimă nătîngă,
Vezi, răsunătorii zurgălăi
Iar au prins în hohote să plîngă.

Când plesnesc bobocii-n floare, pași pe mal de râu să-ncetini
către marginea câmpiei, cu vreo doi sau trei prieteni
și iubita ca o zână. Adu-ți, plin cu vin, ulciorul:
cine-o bea din zori, n-o duce, de moschei și temple dorul.

Amfora-asta-a fost ca mine un nebun de dor și jale,
rob gemând în lanțuri negre: cârlionții dragei sale.
Toarta asta de pe gâtul amforei a fost odată.
braț încovoiat pe după gingașul grumaz de fată.

Doar o clipă îmbinarea de stihii te ocrotește
Du-te și petrece-ți viața, chiar când lumea te mâhnește.
De-nțelepți s-asculți, căci trupul, în adâncu-i miez când crapă,
e doar pulbere și boare, flacără și strop de apă.

Fiecare firimitură de pământ avut-a viață:
fost-a chip-de-soare, fost-a chip-de-lună ce răsfață.
Firul colbului pe chipul dragei șterge-l lin: odată
firul colbului acesta fost-a chip de mândră fată.

Noi și vinul și iubita-n colțul ăsta de ruinuri,
fără gând de mântuire, fără temere de chinuri,
duh și trup, ulcea și haină-n drojdie de vin s-adapă —
slobod sunt, scăpat de-acestea: Aer, Foc, Pământ și Apă!

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereții.
Mi-e dor de vinu-acesta în care infloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l prețuiesc.
Nu mă certați. E aspru, căci are gustul vieții.

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiți că vântul va scutura azi floarea
Și va lua cu dânsul fermecătorul cânt…

Nimic n-au să te-nvețe savanții. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci țărna e grăbită ca să te găzduiască