Gerra Orivera - poeziile altor autori
- Iată singurul adevăr: suntem pionii misterioasei - Omar Khayyam
Iată singurul adevăr: suntem pionii misterioasei
partide de şah jucată de Dumnezeu.
Ne mută, ne opreşte, ne mută iar, apoi ne-aruncă
unul câte unul în cutia Neantului.
- Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii - Omar Khayyam
Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!
- Grăbite ca şi apa, şi repezi ca un gând - Omar Khayyam
Grăbite ca şi apa, şi repezi ca un gând
Ce-aleargă prin pustiuri.. fug zilele-mi puţine
Şi totuşi două zile indiferente-mi sunt -
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.
- Gloria Acestei Lumi vor unii, - Omar Khayyam
Gloria Acestei Lumi vor unii,
După Paradis tânjesc nebunii;
Oh, ia bani Peşin şi fugi de Credit,
În vorbe bat tobele Minciunii!
- Fă astfel ca aproapele tău să nu sufere din pricina înţelepciunii tale. - Omar Khayyam
Fă astfel ca aproapele tău să nu sufere din pricina înţelepciunii tale.
Stăpâneşte-te totdeauna.
Nu te lăsa niciodată pradă mâniei.
Dacă vrei să cucereşti pacea deplină, surâde Destinului care te loveşte, şi nu lovi pe nimeni.
- Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi. - Omar Khayyam
Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi.
Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.
- Fii vesel, că durerea va fi fără sfârşit! - Omar Khayyam
Fii vesel, că durerea va fi fără sfârşit!
În Ceruri multe lucruri atunci se vor uni
Când cărămizi vor face din tine, şi zidit
În holul unei case şi tu vei locui.
- Eu cred că Vasu-acesta, Învăţat, - Omar Khayyam
Eu cred că Vasu-acesta, Învăţat,
A sorbit Vin şi a iubit odat',
Iar buzele-i pe care-am sărutat,
Câte săruturi au primit – şi dat!
- Din Vin s-a adăpat Ispita mea - Omar Khayyam
Din Vin s-a adăpat Ispita mea
Şi mi-a-înroşit Onoarea Albă – Bea!
Ce pot oare Crâşmarii cumpăra
La fel de bun cu ce vând pe tejghea?!
- Din GOL venind, un Conştient Ceva - Omar Khayyam
Din GOL venind, un Conştient Ceva
Plăcerii-i pune interdict şi va
Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care,
Semeţ, Comandamentul v-a-încălca!?

Distribuie aceste poezii: