Gerra Orivera - poeziile altor autori

Sania goneste, zarile se sparg.
Bine-i cu iubita sa te pierzi în larg.

Vîntul cerne stele pe surîsul tau.

Ce tot chemi câmpia mea sihastră?
Sau visez? Secara galopând
Fuge ca o călărime-albastră,
Satele şi codrii întrecând?

Ne ducem toţi, câte puţin, mereu,
Către liman de tihnă şi 'mpăcare.
Poate curând va trebui şi eu
Bulendrele să-mi strâng pentru plecare.

A fi poet asemănător se arată
cu a nu tulbura adevărul deloc,
ori a-ţi flagela pielea delicată,
inimile mângâind cu al sângelui foc!

Spiritul poetului pluteşte şi dănţuie pe valurile vieţii, înconjurat de glasurile vântului şi ale apei. Acum când soarele a apus şi cerul întunecat se lasă asupra mării ca pleoapele pe ochiul ostenit, e vremea să-ţi pui la o parte pana şi să laşi gândurile să ţi se coboare în fundul adâncului din taina veşnică a acestei tăceri.

Acest trup ce spera ca o ramură să înflorească,
să se-ncarce de rod și în ger să devină flaut
fantezia l-a adâncit într-un stup numai zumzet
ca să treacă și să-l chinuie timpul muzical

Domnul acesta
își face în fiecare dimineață baia
în apele Mării Moarte,
pe urmă îmbracă un surâs amar

Sângele tău îngheța cândva ca luna.
În noaptea fără capăt sângele tău
își desfăcea imaculatele aripi
peste stâncile negre, peste forme de copaci

Pânze pe Nil,
păsări fără grai, cu-o aripă
care-și caută-n liniște perechea,
pipăind pe absența cerului

Flori ale pietrei în fața mării verzi
cu vene ce-mi trezeau în minte alte iubiri,
lucind în molcuma picurare.
Flori ale pietrei, făpturi ivite