Gerra Orivera - poeziile altor autori

Sărmane om, nimica tu n-ai să știi vreodată.
Nimic din ce-nconjoară această oră tristă.
Încearcă să-ți faci Raiul, promis de zei odată,
Aici, căci altul poate dincolo nu există.

De ce incertul mâine te tulbură mereu?
Căci nu-ți stă în putere să-i schimbi de astăzi fața.
Trăiește-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea să spună ce taină-ascunde ceața.

Să nu-ți dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile – ascunse să-ți stea de lumea toată.
În zâmbet să te fereci de toți semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

A rozei frumuseţe nu-i oglindirea oare
a frumuseţii tale? Al primăverii soare

fără a viei sânge ar mai avea ardoare?

Mireasă dulce și regină,
Pământul iar de tine-i beat.
În zori pui tânără lumină,
Și lumea însutit ni-i plină,

Îndrăgit-ai, față, văd,
Nopțile de lună pline:
Zorii află pe omăt
Urme fine de botine.

În ziua când tot cerul s-o prăbuși, – când ceața
O să orbească aștrii și s-or întuneca,
Te voi opri pe cale și te voi întreba:
”Când singur tu mi-ai dat-o, –acum de ce-mi viața?”

Nu-i nici un om pe care absența Ta nu-l doare,

Nu-i nici un om pe care absența Ta nu-l doare,
Pe toți iluminații i-ncântă-a Ta splendoare.

De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine,@

De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine,
Și-apoi de mine însumi, de ce m-ai despărțit

Hai, s-aruncăm țărână pe fața cerului,
Ca să nu-mi vadă cupa, nici sânii tăi de nufăr.
Cui ruga ta s-o dărui, și renunțarea cui,
Când ceru-i surd și poate în el și zeii sufăr?