Gerra Orivera - poeziile altor autori

Sub albastrele ninsori
m-am culcat de-atâtea ori,
ascultându-mi tristul sânge
înghețând încetișor,

Copacul nu se gândește la aceasta.
Din ignoranța lui s-a născut un fruct,
asimetric, dar perfect,
cu pielea întinsă pe mușchi,

Dacă timpul încearcă să mănânce
picioarele monștrilor, aceștia
își înzestrează portretul cu alte picioare;
în locul unui braț care le putrezește,

Nu. Nu ți-au trebuit nici gesturile mele
ca niște funde în jurul clanțelor la uși,
nici privirile mele brodate-n perdele,
nici întreg universul meu jucăuș.

Stau culcate-n iarbă
ca un râu sleit.
Pescarii le-au întins și le-au cârpit
și, iată, ceva din largul mării

De câte ori spre țărm mă duce timpul,
cadența ta o întâlnesc, Mihai,
trecută mării-n care te visai
continuat, ca în eternitate.

Am o amintire-n trei colțuri
și una în formă de pară,
păstrate în șorțul
scrobit, din școala primară.

Inelu-adolescenței, cât timp ți-l văd pe deget
clipind cu sârguință, nu poți să-mi fii logodnic.
Cât timp stângaci ți-e gândul, mă-nstrăinez și preget,
visând lucida ploaie care-l va face rodnic.

Uriașa omidă verde
îngrășată cu ploaie
și sânge de frunză
omida omoară cu perii stârniți

Triburile, societățile, armatele de obiecte
au un timp al atacului, un timp al invaziei:
toamna cu ploi.
Pictura curge de pe tablouri.