Focul
...
Undele timpului vin și m-ating, ușor, ușor,
Vin cu amintirile mele și parfumul lor,
Și-mi spun ce frumos a fost la început,
Când focul dragostei ne ardea mistuitor
Și-ntre noi nici măcar un ac n-ar fi-ncăput!
...
Tu, să știi doar că focu-acela nu s-a stins
Și chiar de nu e vâlvătaie, va rămâne-aprins,
Focu-acela al iubirii niciodată nu se stinge,
Cât inima te simte și-n bătaia ei te-atinge!
...
Undele timpului vin să îmi aducă-aminte
Că focul e mai vechi decât primele cuvinte
Și nu se stinge nici când noi nu vom mai fi,
Fiind aprins de destin atunci când eram copii!
...
Și-l vom lua aprins în noi acolo, în veșnicie,
Pentru ca din el să iasă într-o altă viață nouă
Altă poveste de iubire cu parfum de poezie,
Scrisă-n alte nopți albastre de-un ciob delicat
de lună, pe boabe proaspete de rouă,
Pentru dreptul de a fi iarăși împreună,
Când focul acela iarăși va deveni mistuitor.
...
Undele timpului vin și m-ating, ușor, ușor!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: