FloricaGhigeanu - creaţii proprii

Aventurile galante i-au pus curajul la încercare.
În ciuda dificultăţilor sociale iubirea e triumfătoare.
Bucuria succesului i-a readus în suflet ecoul muzicii,
De acum muzica va fi scutul invincibil în faţa durerii.

Nu bănuia că mreaja aruncată o va acapara.
Singura ei plăcere era să-i frângă inima.
Ironia o împinge în neobosita luptă acerbă,
Să-i pice în plasa întinsă, să fie victimă.

Fiecare om are povestea vieții lui, deschidere
Spre alte povești cu imagini și idei diferite.
Dacă realizăm un colaj, oricât de obosiți am fi,
Găsim între început și sfârșit multe iubiri.

A vrut să cerceteze necuprinsul. Multă cutezanță!
În final a înțeles că știința are limită.
I se părea că este împins în larg de nemilosul val,
Ca naufragiatul care vede îndepărtatul mal.

Ca prin sită vedeam pe lac în îndepărtare o plută.
Câțiva bărbați se cinsteau cu bere dintr-o sticlă.
Eu cred că gesticulau și vorbeau în șoaptă,
Pe cei din adâncul mării să nu-i neliniștească.

La adăpostul munților vulcanici, într-o poiana vastă,
Se bucurau pirații de o regăsire emoțională.
Cu gesturi afectuoase femeile începeau odiseea.
În sufletul celui mai aprig luptător trăiește poezia.

Într-o zi mohorâtă un bătrân se odihnea în parc
Petrecea ireal cu un prieten de curând înhumat.
Se întreba: mai contează acum cine îl devorează?
În fața infinitului nu există identitate socială.

Orășenilor le plac banii și poveștile de aventuri.
Ei nu sunt interesați de cavalereștile epopei.
Oamenii din popor râd zgomotos și plâng serios.
În fața cataclismului s-au unit. N-au avut de ales.

Într-un amurg când razele soarelui coborau la asfințit
Rătăceam pe calea amintirilor, visam la trecut.
Printre irişii cu petalele ca muzica suavului Vivaldi
Am plecat culegând un buchet de melancolii.

Se dezmorțise pădurea, răsăreau brândușele, râdea soarele,
Un fir de apă alerga voios în vălurele mărunte să le salute.
Alături chipul adoratei mele era precum muzica în dragoste.
În fața neasemuitei frumuseți și înțeleptul se oprește.