FloricaGhigeanu - creaţii proprii

Atât de puternică este iubirea adevărată
Încât ușa durerii nu se închide niciodată.
Fuga de iubire este o acrobație fără plasă.
Încearcă! Niciodată nu știi ce te așteaptă.

La periferie într-o cârciumă cufundată în beznă
Își povesteau nefericiții dragostea neîmpărtășită.
Erau amețiți, mintea le juca feste, pluteau în ceață.
Împreună au învățat să ierte și să iubească.

Ochi tulburători, de ce te îndoieşti de amorul meu?
Întreabă aerul şi vei afla marele adevăr.
Iubirea s-a ferecat în a sufletului cămară.
Cu siguranţă nu va zbura nicăieri, niciodată.

Pădurea este inundată de strălucirea toamnei târzii,
Frunzele planează în aer leneşe, galben-arămii.
Un visător admira din pridvor peisajul colorat,
Ascultând nostalgic simfonia codrului minunat.

Ce ipocrite sunt cernitele bocitoare!
Vin pe rând lângă un copil să ceară iertare,
Trimit sol un înger să ceară îndurare la Rege
Pentru trufia şi averea câştigată fără lege.

Întâmplator am fost găzduit la o mănăstire de călugări.
Un monah mi-a vorbit despre suflet, văzut cu ochii spiritului.
Sufletul guvernează principiul binelui şi al răului.
Dacă alegi binele trebuie să apelezi la ajutorul înțelepciunii.

Era ideea de frumos ce coboară pe raza lunii.
A înţeles greu că bărbaţii au în sânge infidelitatea firii.
Când greşesc, de nimic şi de nimeni în lume nu le pasă.
Învaţă să priveşti cerul după ploaie, tu - frumoasă.

În noaptea târzie lângă crudul mormânt
Pâlpâie liniștit o candelă și florile plâng.
Numai crucea ce străjuiește la a ei frunte
Rămâne simbolul trecerii pe a lumii punte.

Un vapor aluneca ca o fantomă pe Dunărea liniştită.
De pe covertă admiram şesul îmbrăcat cu mii de flori,
Aveau culori din ochii şi sângele vărsat al luptătorilor ce au plecat.
Aici malul s-a surpat până când Icoana Sfântă singură s-a fixat.

Muzica era frumosul delir pentru un trubadur.
Era mister, era cel mai scump dar din cer.
Uneori cânta: am cunoscut ochi a căror privire
M-au făcut să-mi vibreze sufletul de iubire.