Epigrame - 2

Autor:Mihai Manolescu


Adăugat de: Mihai_Manolescu

duminică, 06 august 2023

Horoscopul

Încercând să descifreze
Ce îi este scris în stele,
Stă şi-acum să contempleze,
Pironit cu ochii-n ele.


Munca în agricultură

„Doi cu sapa, trei cu mapa.”
Se spunea la noi, odată.
Însă-acum sunt toţi cu sapa,
Săpând altuia. O groapă.



Bugetul

N-au avut buget cu carul
Pentru anul ce-a trecut.
Deci, de şcoală n-a-ncăput,
Remodernizând doar barul.


Dacii

Zice că pe vremuri, dacii,
Ca să-şi tempereze dracii,
Îţi prindeau câte-un roman
Şi băteau la el un an.


Cultura

I-am surprins priviri tăioase,
Când făcea agricultură.
Lucrurile par serioase:
Cred că el cultivă... ură.


vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.