Elegia XXVI - Umbră

vineri, 10 februarie 2023

E umbră în mine şi vânturi deşarte
Împrăştie colburi şi seamănă moarte.
Cărarea se frânge, îşi croncăne corbii
Chemări spre genune să lunece orbii
Pe pietre tocite în şanţuri mizere
Păzite de lotri şi de hahalere.
Să poată să intre, degrabă vândute
Li-s minţile luate, în ele gulgute
Le vârâ un staroste, frate cu dracul
În frunte-i înseamnă lovind cu mazdracul
Şi-i zvârle în viaţă ca noi nedestine
Repere sordide-ale lumii creştine.

E umbră şi-n soare, doar raze mânjite
De neguri pogoară spre glod, poticnite.
Pe trupuri slinoase, firava dogoare
Răsfaţă o clipă a obştii tumoare.
Cu mâna întinsă cerşesc bunătate,
Dar mila e stinsă şi ura răzbate
Şi foamea, şi frigul fac teama mizeră
Zorzon nedorit pe trăirea apteră,
La capăt de drum sau de pod aciuată,
De soartă şi semenii ei ignorată.
Lumina spre zare şi-a dus tăvălugul
Iar noaptea-i devine cetăţii cosciugul.

E umbră-ntre oameni curgând din privire
Iar zâmbetul seamănă a poticnire.
S-a stins bunătatea de griji istovită,
Onoarea păşeşte pe străzi gârbovită,
Risipă de clipe, au gând de avere
Avari împliniţi de risipa de vrere.
În pieţe şi-n case doar inimi sfârşite
Pulsând năluciri cu speranţe tivite
Robite de clipa de azi şi uitare
De crez rătăcite şi de cumpătare.
Prea orbi să-nţeleagă ce-nseamnă lumină
Etern ponosiţi de o umbră haină.

4 apr 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.