Ard spaimele lumii în noile iaduri
Iar apa-şi reneagă hârşitele vaduri.
Pe uliţe colbul prefiră stafie,
Arhanghelul morţii proclamă pustie.
Un soare anemic pândeşte hapsâna
Arginţilor sfetnic, netrebnica Luna
Să fure din neguri al zilelor faur,
Mănunchiul de raze să-l schimbe în aur
Ascuns în abisul surzit de tăcere
Ca mire noptatic al mii de mistere.
Sus, noaptea obscenă, apasă ogoare,
Sămânţa strivită de aspra strânsoare
Aşteaptă credulă, prea mult jinduită
O ploaie, de secetă,-n zări risipită.
Nimic, din nimic, chiar de-ar vrea nu se naşte!
Ciulinii-n deşert numai vântul îi paşte.
O minte-ngrădită doar spini dăruieşte!
Ei, cartea-i e calea, cuvântul sporeşte
Lumina şi zestre în spirit adună,
Ideea întâi, apoi braţ, împreună
Pot munţii să-i mute, ogor să rodească,
Lăstari pe versanţii din codri să crească.
Pătrunde abisul, înduplecă valul,
Supune văzduhul, străbate astralul,
Ascultă şi trilul, tăcerea din piatră,
Copilului râsul, livada pudrată
De-arome de fructe şi murmur de-albine,
Cuprinde-le rostul şi judecă bine!
A şti e virtute! Neştiinţa e spaimă,
Robit, ignorantul, nonsensuri îngaimă.
Adaugă ieriul la azi moştenire
Şi traiul va fi neclintită zidire!
25-28 iul 2018
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: