De-aș fi-ntrebat ce viață am avut
N-aș îndrăzni să spun că mi-a fost greu,
Cred că destinul mi-a dat tot ce-a putut
Să mă trezesc, să-l simt pe Dumnezeu.
Că mi-a fost dat să îmi duc o cruce,
E-adevărat, însă nu mă plâng,
Am dus-o-așa cum am putut-o duce
Și multe lacrimi am reușit să strâng.
…
N-am reușit să-l simt pe Dumnezeu,
Dar mai încerc, știu că e în mine,
Fulgerări au fost, dar prea puține
Să ușurez în mine lutul greu.
De-aș fi-ntrebat ce viață am avut
Aș spune-atât: o viață oarecare,
Deși pe drumul vieții m-a durut
Căci și cu forța am fost repus pe cale.
Viața mea, în fond a fost normală,
Mai degrabă eu n-am fost normal,
Am trăit privind mai mult afară,
Căci pe mine, mă vedeam banal.
Banal eram, nu greșeam prea mult,
Vedeam în alții ce-n mine nu-mi plăcea.
Zgomotul lumii, sincer, mi-a displăcut.
Nu a fost ușoară viața dar nici grea.
De multe ori am tras bățul cel scurt.
Sunt mulțumit de ea, cum și cât a fost,
N-am dus-o-n huzur, dar n-am fost sărac,
Deci viața mi-a fost plină cu de toate,
Am încercat să dau vieții mele rost,
Deși nu mi-a mers în viață ca pe roate
Căci n-am știut întotdeauna ce să fac.
Mai am din viață, însă nu știu cât,
Nădăjduiesc acum, în plină iarnă,
Să mă pot schimba într-un vas de lut.
Să prindă-n mine Duhul să se cearnă.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: