Drum
Doar ce-mi este necesar, nu ce vreau mi-e destinat, destul cu pofte necurate mi-e abdomenu-mpovărat, căci de respir și-ncarc plămânul cu cel mai pur aer posibil, creierul mi-e mai curat cu oxigenul combustibil. Am trăit destul robit de-a vârstelor nesăbuință, și mai mereu am depășit limita de trebuință, ispitit fiind de pofte și instincte animale, ca în vremurile scurse din perioade cavernale, căci între timp am deschis ochii să pot vedea în adânc, acolo unde viața mea capătă destin de prunc, pentru că pe-a vieții cale se ramifică noi căi, ca-ntr-un vechi castel ce-apare cu zeci și sute de odăi. Fiecare din acestea închipuind o altă lume, unde sufletul renaște însuflețitor de nume. Căci ce este viața oare, nu cumva un simplu rol, căruia îi dă valoare același eu în alt decor? Și așa precum răsare soarele pe alte creste, alt actor va da culoare aceluiași rol din poveste. Același drum îl va străbate fiecare personaj ce-alege cum crede el să-și care viața în bagaj, căci se va trezi oricum peste ani și peste ani cărând pe sfârșit de drum un sac greu cu bolovani, ce-l vor împovăra postum.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: