Poezii despre Dragoste:

Să-mi dezleg cătușele? Ce aventură!
Să mă dezleg de-a ochilor mișcare între geana orelor și-a întrebărilor?
Sunt încătușată de vise răscolind întinderea privirii înaripate.
Dacă mă ții de mână, mă arunc până în prăpastia imprevizibilei mișcări,

De ce nu-mi dai obrajii tăi in palme ca să-i strâng
Și apoi blajin să mă desprind și dorul să îl frâng,
Iar gura ta, de ce n-ar vrea, să umple al meu foc
Când totu-mi pare a fi pe dos, să faci să mă întorc.

dimineața
și-a scuturat răcoarea din umeri
peste ochii mei,
adormiți

Câtă naturalețe
În a sa blândă suplețe!
Brațele sale-mărgăritare,
Fruntea-o floare,

O, veșnică a ta pomenire!
Din vârf de gând îndurerat
Tu te-ai născut să fi uitat
De toți acei ce i-ai păstrat

De ce mă urmărești din umbră?
Nu știi că dorul care umblă
Zi de zi la aceași poartă
Îți decide a ta soartă?

Am povestit în versuri câteodată
de țara cu povești nemuritoare
unde dispar copacii dintr-odată
sub cerul care plânge în izvoare.

nu sunt femeia care să poarte
rochii
de mătase,
să o dezbraci

Povestea
...
Și când va fi iubito din vis să ne trezim,
Atunci când se vor duce cu totul toate-aceste

Culorile toamnei ajung la fereastră
pe frunze purtate de vântul ostil,
garoafele-albastre uitate în glastră
dansează tăcute în ritm de cadril.