Poezii despre Dragoste:

Nu ar trebui să sufăr!
Dar nu am cum, căci am un suflet
Și chiar strivit ca pe un nufăr
Mai rabd un pic, apoi mai cuget.

E altă zi și nu mai sunt ca ieri –
mă-nalț cu orice clipă ce-mi aduce
o nouă vrajă ruptă din tăceri
ajunse azi în tainica-mi răscruce.

Al tău sincer legământ-
O lumină pe pământ!
A ta caldă primăvară-
O izbândă legendară!

E-atâta jale si suspin în era cea modernă
Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă
Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare
Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare.

Primește-mă în seara care vine,
sunt un pribeag cu suflet rătăcit,
mânat de doruri sfinte către tine
precum ursitele mi-au prorocit.

N-ai vrea...ai vrea...nu te-nțeleg,
un buchet de flori de ziua ta?
Nu e c-aș vrea, cumva, să dreg
crâmpei de cer de vară grea...

Tu m-ai fermecat încă din prima secundă-
falnic, falnic cântec de sirenă blândă!
Cu ochii tăi de jar încântător
Tu mi-ai dat plăceri

Mi-e cuvântul alb pe buze
Alungat din bolta minții
Între nori și între frunze
Să-l audă ne-cuminții.

Ia-mă în zbor pe al tău fular
Să vedem lumea de pe prispă,
Ferește-mă de vântul barbar
Să ne bucurăm de-a ceții lipsă.

De nu ar fi melancolie,
Sensibil sufletul n-ar fi
N-aș stărui să dau de tine,
Prin visul meu... de nu te-aș știi.