Poezii despre Dragoste:

Cum se face că-mi lipsești?
Alergând și zi și noapte
Tu inimă nu istovești
Să-l scoți din a tale șoapte.

De ce te-ai mai întoarce,
De ce ai vrea să stai
Când timpul se preface...
Când trec atâția ani...

Iubitul meu cu ochi căprui, cu suflet cald şi bun
Mai ştiu eu oare cum să fac să nu mă mai supun
Iubirii care mă frământă-ntruna cu foc mistuitor
Şi-mi pârjoleşte inima toată în mod chinuitor?

Adună plopii crengile-n fereastră
cu frunzele întoarse-n asfințit,
pe masă plâng garoafele în glastră
văzând că te aștept dar n-ai venit.

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii desprinse din copaci,
adusă de un dor ai vrea să mă împaci,
la orele târzii când somnul nu mai vine.

Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte?
De gândurile tale ajung ca nişte şoapte?
Le simt adânc în mine, splendidă făptură,
Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură.

Frunze râd în tocul toamnei
Legănând în nori apusul
Smuls cu tuș din glezna doamnei
Ce și-a răstignit surâsul.

În sufletul adânc și a inimii văpaie
Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i.

Eram cumva forțați de oase să mai stăm
în carnea care nu se roagă niciodată
ne predicam în noi să subzistăm
în corpurile-cazemată

În clipele de tulburare și-n visele care mă dor
Mi-aș da pe gratis tot ce am, să nu rămân acum dator
Când sunt cuprins de-o teamă mută și nu mai am scăpare
Caut să fug, să mă scufund ca-ntr-o supremă eliberare.